Trei programe de studii universitare de licență ale Universității Suceava vor intra în lichidare de anul viitor


Intră acum și în grupul de

Trei programe de studii universitare de licenţă, care nu mai activează de câţiva ani în oferta educaţională a Universităţii “Ştefan cel Mare”  Suceava, vor intra în lichidare începând cu anul universitar viitor, după cum prevede proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2017 – 2018.

Astfel, potrivit acestui proiect, ce se află în dezbatere publică, programele de studii de licenţă “Ingineria şi protecţia mediului în industrie”  şi “Ingineria şi managementul calităţii” de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, precum şi programul de studii de licenţă “Muzeologie” de la Facultatea de Istorie şi Geografie din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava vor intra în lichidare începând cu anul universitar 2017-2018, De precizat este că două dintre aceste programe sunt acreditate, iar unul este autorizat provizoriu.

Prorectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr. Ştefan Purici, a declarat, joi, pentru NewsBucovina că cele trei programe de studii de licenţă nu mai sunt active de câţiva ani, iar USV a făcut “demersurile formale” pentru retragerea acestor programe din oferta educaţională a instituţiei explicând că intrarea în procedură de lichidare a celor trei programe de studiu se poate face doar printr-o hotărâre de guvern.

(Liliana Bujdei)

 

 


Intră acum și în grupul de